Un călugăr budist de 21 de ani, de la o mănăstire tibetană din China, a murit joi după ce şi-a dat foc, declanşând astfel şi o mişcare de protest. Ulterior, poliţiştii au înconjurat mânăstirea din sud-vestul Chinei, potrivit
AFP.
Şi drumurile spre lăcaşul de cult sunt blocate. "Oamenii pot intra, dar călugării nu au dreptul să iasă din mănăstire", a spus un angajat al unui hotel din apropiere de mănăstire, care a adăugat că el a văzut poliţişti bătând un călugar şi doi tineri în timpul protestelor.
Acelaşi lucru susţine şi asociaţia Campaign for Tibet, cu sediul la New York. Potrivit acesteia, călugărul a decedat după ce şi-a dat foc şi a fost bătut de poliţişti.
Doi oameni ai legii s-au luptat iniţial cu flăcările, încercând să le stingă, după care au început să-l lovească pe călugăr, spun tibetanii din exil.
Corpul neînsufleţit al călugărului, cu numele Phuntsog, a fost dus la mănăstirea din Kirti, situată în apropiere de cea cu pricina, moment în care zeci de călugări şi civili au început să protesteze.
Potrivit AFP, un călugăr din mănăstirea la care era Phuntsog a confirmat autoincendierea colegului său, însă nu a dat mai multe informaţii, pentru că era supravegheat de poliţie.
Un oficial local susţine că tânărul de numai 21 de ani ar fi murit, deoarece călugării nu au permis medicilor să-l trateze.