Un bărbat în vârstă de 107 ani a fost ucis în statul Arkansas, în sudul Statelor Unite, în cursul unui schimb de focuri cu poliţia, informează
AFP.
Poliţia intervenea într-o casă la Pine Bluff sâmbătă după-amiaza, suspectându-l pe Monroe Isadore că a îndreptat arma spre două persoane, potrivit unui comunicat emis duminică de poliţia din localitate.
Când poliţiştii s-au apropiat de camera în care se afla Isadore, acesta a început să tragă prin uşă.
Poliţia a început să negocieze cu el, iar o echipă de poliţişti SWAT, specializată în operaţiuni periculoase, a fost chemată la intervenţie. Cu ajutorul unei camere de luat vederi introduse în încăperea în care se afla suspectul, poliţia a văzut că Isadore era înarmat cu un pistol. Poliţia a introdus gaze în cameră, după care bărbatul a ripostat cu focuri de armă.
"
La puţin timp după aceea, o echipă SWAT a intrat (...), a spart uşa camerei şi a aruncat un obiect pentru a-i distrage atenţia", a anunţat poliţia în comunicat.
"
Isadore a început să tragă asupra echipei SWAT, care a răspuns şi l-a ucis", adaugă poliţia, care a lansat o anchetă.