Luni seara, @ComfortablySmug, un susţinător al lui Mitt Romney care locuieşte la New York, a decis să se amuze cu cei 6.000 de abonaţi ai săi trimiţând pe Twitter câteva "breaking news", care au sfârşit, în mod evident, prin a atrage atenţia presei.
Bursa din New York este sub ape, guvernatorul statului New York este blocat într-o clădire, tot Manhattanul este afectat de o pană de curent: toate aceste informaţii transmise pe Twitter de @ComfortablySmug erau false.
Dar, amestecate cu informaţii reale, ele au fost redistribuite de sute de ori. Majoritatea acestor informaţii au fost verificate şi s-a constatat că nu sunt reale, însă alerta privind inundarea sălii de negocieri a bursei a fost preluată de CNN, după care a fost dezminţită.
"Sunt multe persoane puţin recomandabile pe aici, dar chiar trebuie să ai tupeu să difuzezi informaţii false când o catastrofă este în curs. cc @comfortablysmug", a reacţionat un utilizator de Internet din Baltimore, @byelin, pe Twitter, ca mulţi alţi utilizatori furioşi.
Bărbatul a anunţat marţi seara pe contul său de Twitter că îşi cere scuze după ce a "trimis o serie de mesaje eronate şi iresponsabile".
"Am demisionat din echipa de campanie pentru alegerea în Congres a lui Christopher Wight, cu efect imediat", a scris el.