Aeroportul londonez Gatwick a fost nevoit să suspende temporar toate decolările din cauza unui balon cu aer cald care intrase accidental în zona de interdicţie din perimetrul aeroportuar, informează
Sky News.
Un purtător de cuvânt al aeroportului a declarat că toate decolările au fost suspendate scurt timp din raţiuni de siguranţă după ce fusese semnalată prezenţa balonului.
Toate cursele aeriene au fost reluate imediat după ce balonul a ieşit din spaţiul de siguranţă al aeroportului.
Conform unor surse oficiale, doar cinci zboruri au fost afectate, având mici întârzieri.