Un băiat de doar 12 ani din România a fost închis 15 zile într-o închisoare pariziană. Incidentul a avut loc din cauza unei confuzii cu privire la vârsta băiatului.
Tânărul fusese arestat pentru furt şi violenţă asupra unei persoane, iar instanţa a hotărât să îl condamne la două luni de închisoare.
Confuzia s-a produs deoarece judecătorii credeau că românul avea 15 ani, vârstă la care tânărul ar fi putut fi închis. În momentul în care familia a adus documente care arătau adevărata sa vârstă, băiatul a fost eliberat.