Un
avion aparţinând companiei TAROM a fost lovit de o maşină pe
pista aeroportului din Barcelona. Avionul se afla pe pistă, fără
pasageri la bord, fiind pregătit pentru îmbarcarea celor
aproximativ 80 de persoane pe care urma să le ducă la Bucureşti,
când a fost lovit uşor de maşina de catering care
aprovizionează aeronava cu mâncare. Pasagerii aeronavei vor
ajunge în ţară cu un alt avion.
Jumătate
dintre pasagerii care urmau să plece către Bucureşti vor fi
preluaţi de aeronava care efectua cursa Madrid-Bucureşti, care va
vace o escală la Barcelona. Ceilalţi pasageri vor fi cazaţi în
oraş şi vor reveni în ţară în cursul zilei de vineri.
Antena
3