Avionul MV-22B Osprey s-a prăbușit pe o vreme nefavorabilă într-o zonă cu teren accidentat și văi înguste, potrivit armatei norvegiene, citate de CBS News.
Pușcașii marini au confirmat că „a avut loc un incident în care a fost implicată o aeronavă MV-22B Osprey a Corpului Pușcașilor Marini”. O anchetă este în curs.
Un elicopter de salvare şi un avion militar norvegian Orion, care cercetau zona, au observat avionul din aer, după ce au primit un apel de urgenţă, potrivit Mediafax.
„Am descoperit o aeronavă care s-a prăbuşit. Nu am văzut niciun semn de viaţă”, a declarat, pentru Reuters, şeful Poliţiei din Nordland, Bent Eilertsen.
Avionul Osprey participa la un exercițiu militar al NATO când a fost dat dispărut.
Avioanele V-22 Osprey au fost implicate într-o serie de accidente mortale în ultimii ani. În 2017, trei pușcași marini americani au fost uciși când un avion cu rotoare basculante MV-22 Osprey s-a prăbușit în largul coastelor Australiei.
În aprilie 2000, un V-22 Osprey cu rotor basculant al pușcașilor marini s-a prăbușit în timpul unei aterizări de noapte în Arizona. 19 persoane aflate la bord au murit atunci.