Trei cetăţeni elveţieni şi-au pierdut viaţa după ce avionul de mici dimensiuni în care se aflau s-a prăbuşit în centrul ţării, au anunţat autorităţile locale.
Accidentul s-a petrecut marţi seară, la scurt timp după ce aparatul decolase de pe pista Aeroportului Kaegiswil, din cantonul Obwalden, transmite agenenţia
SDA.
Condiţiile meteo erau nefavorabile, în zonă fiind raportate ploi torenţiale şi descărcări electrice, dar nu se ştie încă dacă vremea rea a fost factorul determinant care a dus la prăbuşirea avionului.
Potrivit sursei menţionate, doi pasageri au murit pe loc, iar al treilea a murit în cursul nopţii, la spital.