Cei 243 de pasageri aflați în avion s-au văzut întorși înapoi la Toronto, la jumătatea drumului către Montego Bay, din Jamaica, a spus purtătorul de cuvânt al companiei aeriene.
Aeronava zburase două ore de la decolare, iar la un moment dat pasagerul s-a ridicat de pe scaun și a spus tare că a călătorit în China recent și a luat noul coronavirus, potrivit france24.
La scurt timp, membrii echipajului de zbor i-au dat pasagerului o mască, mănuși și l-au izolat de restul pasagerilor.
''Ca măsură de precauţie, echipajul nostru a urmat toate protocoalele aplicabile în cazul semnalării unor cazuri de boli infecţioase la bord, inclusiv izolarea persoanei care a făcut o afirmaţie nefondată despre coronavirus'', a mai spus reprezentantul companiei Westjet.
Pasagerul de 29 de ani, care a creat panică în avion, a fost reținut de polițiști la coborâre și urmează să fie judecat.