Un avion cu 104 pasageri la bord s-a prăbușit la scurt timp după decolare.
Incidentul s-a produs în Cuba, televiziunea de stat anunțând că un Boeing 737 s-a prăbușit după ce a decolat de pe aeroportul Jose Marti din Havana.
Aeronava fusese împrumutată de la o companie italiană.
"Trei pasageri au supravieţuit accidentului. Sunt într-o stare gravă şi au fost internaţi deja în spital", a informat pe site-ul său cotidianul oficial Granma.
"A avut loc un regretabil accident aerian. Veştile nu sunt încurajatoare, se pare că există un număr ridicat de victime", a declarat preşedintele cubanez, Miguel Diaz-Canel, venit foarte repede la locul accidentului.
Miguel Diaz-Canel a menţionat prezenţa la bord a nouă membri ai echipajului "străini", fără să spună cu exactitate dacă aceştia fac parte dintre cei 104 pasageri menţionaţi de autorităţi.
Surse aeroportuare şi martori oculari au precizat pentru AFP că aparatul Boeing 737, care se îndrepta spre Holguin (estul Cubei), s-a prăbuşit la scurt timp după decolare, în momentul în care a efectuat primul viraj.
Avionul s-a prăbuşit pe un câmp din vecinătatea aeroportului, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse care a putut observa o coloană densă de fum ridicându-se în apropiere, înainte ca pompierii să reuşească să stingă flăcările ce ieşeau din carcasa aparatului.
Televiziunea de stat a informat că aparatul era "închiriat" de compania Cubana de aviacion, fără să precizeze proprietarul.
Ultimul accident aviatic din Cuba a avut loc în aprilie 2017, când un avion de transport al forţelor armate s-a prăbuşit cu opt oameni la bord într-o regiune muntoasă din vestul ţării.
.@CNN has obtained video that appears to show smoke rising from the plane crash site, near José Martí International Airport in Havana Cuba. pic.twitter.com/oObs4WKvXU
— Paul P. Murphy (@murphy_paulp) May 18, 2018
#airplanecrash near #Havana #Cuba Jose Marti Airport right now ? pic.twitter.com/VID2avgsbD
— Teacher From PR ?? (@MaestroDEPR) May 18, 2018