Antena 3 CNN Externe Un avion cargo, aparţinând UPS, s-a prăbuşit în Dubai

Un avion cargo, aparţinând UPS, s-a prăbuşit în Dubai

<1 minut de citit Publicat la 21:20 03 Sep 2010 Modificat la 21:20 03 Sep 2010
Un avion cargo, aparţinând UPS, s-a prăbuşit în Dubai

Un avion cargo, aparţinând grupului american de mesagerie United Parcel Services (UPS), s-a prăbuşit, vineri seara, în apropierea aeroportului internaţional din Dubai, a declarat un oficial din cadrul Autorităţii pentru aviaţie civilă din Emiratele Arabe Unite, relatează AFP.

Pilotul şi copilotul avionului au murit, a anunţat Aviaţia civilă a emiratului. "Cadavrele celor doi piloţi ai avionului", un Boeing 747-400, au fost găsite la locul accidentului, a anunţat aceasta într-un scurt comunicat publicat de agenţia oficială Wam.

Avionul s-a prăbuşit într-o zonă nelocuită de la periferia oraşului Dubai şi "au fost luate măsuri pentru stingerea indendiului care s-a declanşat în avion", a adăugat aceasta, fără să precizeze motivul accidentului.

Martorii oculari au declarat pentru AFP că avionul a căzut în apropiere de Emirates Road, o şosea circulară care înconjoară oraşul-emirat, iar un fotograf al AFP a putut vedea ambulanţe îndreptându-se către acest sector.

Din punct de vedere al activităţilor sale, lucrând atât cu firme cât şi cu consumatori finali, UPS este considerată un barometru fiabil al activităţii economice a Statelor Unite.

Activitatea grupului, în cădere liberă în urmă cu un an, s-a intensificat de câteva luni.

Antena3.ro

×
Etichete: avion aeroport Dubai
x close