O avion Eurofighter tractat de un camion pe o autostradă din Germania pentru a fi reparat în Bavaria a blocat, joi, trei benzi de circulaţie.
Avionul cu o anvergură a aripilor de peste 11 metri era atât de mare, încât nicio maşină nu l-a putut depăşi pe autostrada A9. Iar camionul care îl tracta rula cu doar 50-60 de kilometri pe oră din cauza greutăţii aeronavei, relatează
TheLocal.de. Şoferul s-a oprit în numeroase zone mai largi ale autostrăzii pentru a-i lăsa pe ceilalţi participanţi la trafic să treacă.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Airbus, avionul a fost avariat în urma coliziunii cu o aeronavă civilă în iunie, accident în care au murit două persoane.