Un avion american de pasageri a făcut o escală neprevăzută din cauza... unui căţel nemulţumit. Stăpâna câinelui a făcut greşeala să-i dea drumul din cutia specială în care-l transporta. Se pare că animalului nu-i place să zboare, deoarece a muşcat, imediat, o stewardesă şi un alt pasager.
Rănile nu sunt grave, dar avionul a aterizat pe cel mai apropiat aeroport, Pittsburgh, unde femeia şi câinele au fost daţi jos.
Ei şi-au continuat mai târziu călătoria cu un alt avion, după ce animalul a fost bine încuiat la loc în cutie.