Antena 3 CNN Externe Un asteroid ar putea lovi Terra pe 13 aprilie 2036

Un asteroid ar putea lovi Terra pe 13 aprilie 2036

<1 minut de citit Publicat la 15:39 27 Ian 2011 Modificat la 15:39 27 Ian 2011
Un asteroid ar putea lovi Terra pe 13 aprilie 2036
Foto: zastavki.com
Un asteroid va lovi Terra pe 13 aprilie 2036, potrivit unui calcul realizat de o echipă de astronomi ruși. Teoria cercetătorilor este combătută însă de alți specialiști care susțin că o astfel de ciocnire este puțin probabilă, arată rian.ru.

Informaţia a fost făcută publică de Leonid Sokolov, profesor la Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii din Sankt Petersburg. "Pe 13 aprilie 2029, Apophis se va apropia de Terra la o distanţă de aproximativ 37.000 - 38.000 de kilometri. Însă, ar putea intra în coliziune cu Terra pe 13 aprilie 2036", a spus Sokolov.

Potrivit altor cercetători şi experţi de la Institutul de Astronomie Aplicată din cadrul Academiei de ştiinţă din Rusia, această ciocnire este puţin probabilă.           
Asteroidul Apophis a fost descoperit pe 19 iunie 2004 și are un diametru de 270 de metri. În 2004, se credea că acest asteroid se va ciocni cu Pământul în 2029 și că va degaja o energie egală cu cea a exploziei a 34 de bombe nucleare de la Hiroshima. Oamenii de știință au eliminat ulterior această ipoteză.

×
Etichete: Terra asteroid
x close