1. Refuzul preşedintelui de atunci, Viktor Ianukovici, de a nu semna Tratatul de Asociere cu UE a stârnit proteste de amploare în capitala Ucrainei, Piaţa Independenţei (Maidan) fiind luată cu asalt de zeci de mii de oameni în ziua de 21 noiembrie 2013.
Participanţii la proteste erau paşnici, se ţineau de mâini, fluturau steagurile Ucrainei şi ale UE şi scandau lozinci pro-europene.
"Ucraina este Europa!" fiind sloganul favorit al manifestanţilor.
2. Reprimarea brutală exercitată de forţele de ordine împotriva protestatarilor din dimineaţa zilei de 30 noiembrie a reprezentat cu siguranţă un moment de referinţă în desfăşurarea evenimentelor. Ianukovici l-a învinovăţit atunci pe şeful poliţiei pentru violenţele nejustificate, iar apoi l-a demis din funcţie.
Măsura nu a fost suficientă pentru oamenii din piaţă, care au început să ceară demisia în bloc a guvernului şi a preşedintelui ţării.
3. Pe parcursul a câtorva săptămâni, protestatarii, care iniţial demonstrau paşnic, s-au transformat în gherile urbane, cu măşti de protecţie şi înarmaţi. Majoritatea acestora erau membri ai grupărilor de extremă-dreapta din ţară. Dintre acesţia, s-a remarcat un grup radical, denumit Sectorul de Dreapta, care a menţinut neîntrerupt confruntările violente cu forţele de ordine.
4. Cea mai sângeroasă zi a protestelor din Maidan a fost ziua de 20 februarie, când peste 100 de persoane au fost ucise pe stradă, majoritatea fiind victimele lunetiştilor.
Investigaţiile oficiale au concluzionat că un pluton de elită, care aparţine forţelor speciale de intervenţie Berkut, este responsabil pentru masacru. Cu toate acestea, au existat ipoteze care susţineau că lunetiştii erau de fapt persoane care acţionau individual, pentru a spori şi mai mult ura faţă de conducerea ţării.
5. La o zi după masacrul lunetiştilor, Ianukovici şi liderii opoziţiei semnează o înţelegere pro-europeană, în speranţa că protestele vor înceta. În ciuda acestei măsuri forţate, protestele au continuat în Kiev.
Ziua următoare, parlamentul ucrainean, condus de opoziţie, s-a întrunit într-o sesiune de urgenţă, la sfârşitul căreia preşedintele republicii a fost scos din toate organismele de decizie. Ianukovici a plecat din ţară imediat, acuzând opoziţia de lovitură de stat.
6. Rada de la Kiev a revocat o lege care permitea recunoaşterea limbilor minorităţii ruse (şi nu numai) ca fiind limbă oficială în diverse regiuni multiculturale. Decizia a stârnit imediat nemulţumiri în zonele populate masiv de etnici ruşi, cum ar fi Crimeea şi estul Ucrainei.
7. Naţionaliştii de dreapta au fost trimişi să stabilească ordinea impusă de Kiev în acete provincii, iar populaţia locală a început să se organizeze şi să formeze unităţi de autoapărare, care ulterior au pus stăpânire pe clădirile administrative.
În Crimeea, nesupunerea civică faţă de iniţiativa autorităţilor de la Kiev, a fost pusă la punct chiar de aleşii locali.
8. Până la urmă, populaţia din Crimeea a votat pentru independenţa faţă de Ucraina şi alipirea la Rusia printr-un referendum organizat în ziua de 16 martie. Decizia favorabilă rusofonilor a fost luată de 1,2 milioane de oameni prezenţi la vot, aproape 97% din totalul celor cu drept de vot.
Rezultatul alegeilor nu a fost recunoscut de majoritatea ţărilor occidentale, care au susţinut că referendumul a fost ţinut sub ameninţarea directă a Rusiei, Crimeea fiind deja invadată de trupele militare ale Moscovei.
9. Sentimentele anti-Kiev au crescut treptat şi în alte regiuni din Ucraina, cum ar fi Lugansk, Donetsk, Dnepropetrovsk, Harkov şi Mariupol. Perspectiva secesiunii devenea tot mai aproape de realitate. Administraţia centrală a decis să nu permită acest lucru şi a lansat operaţiuni anti-teroriste îndreptate împotriva separatiştilor din regiunile estice ale ţării.
Batalioane speciale de voluntari au fost formate pentru a lua parte la aceste misiuni. Ele erau controlate de Ministerul Apărării de la Kiev, dar erau finanţate din surse diverse, la care participau şi o parte din oligarhii ucraineni.
10. Unul dintre cele mai negre episoade al conflictului s-a petrecut în ziua de 2 mai, atunci când zeci de persoane au fost ucise la Odesa. Extremiştii radicali au incendiat Casa Sindicatelor, mulţi protestatari care se declarau împotriva noului regim de la Kiev fiind prinşi în interior şi murind în flăcări.
De menţionat că nici până acum nu a fost nimeni învinovăţit pentru crimele îngrozitoare din acea zi fatidică. Kievul a prezentat un raport oficial referitor la masacru, dar documentul a fost considerat fals.
11. În luna mai, rebelii din regiunile Donetsk şi Lugansk au organizat referedum şi au declarat unilateral indepenţa faţă de Kiev, scenariu care se credea că va reduce acţiunile militare din zonă.
Ajuns la putere după alegerile din 25 mai, noul preşedinte Petro Poroşenko a intensificat şi mai mult operaţiunile represive din aceste regiuni.
12. Conflictul armat, care până atunci ajunsese la proporţiile unui adevărat război civil, s-a răsfrânt dramatic asupra comunităţii internaţionale. În ziua de 17 iulie, un avion de pasageri civil, aparţinând companiei aeriene Malaysian Airlines, a fost doborât deasupra regiunii Donetsk. La bord se aflau 298 de persoane şi nu au existat supravieţuitori.
Autorităţile de la Kiev, susţinute de Occident, s-au grăbit să dea vina pe rebeli pentru tragedie. Aceştia erau acuzaţi că au doborât avionul folosind un sistem sofisticat antiaerian, furnizat de Rusia. Rebelii au negat că ar avea o astfel de armă, iar Moscova cerea ca toate posibilităţile să fie luate în calcul, inclusiv cea în care trupele ucrainene ar fi în spatele acestui atac.
13. Până la jumătatea lunii august, numărul persoanelor ucise în estul Ucrainei depăşea deja 2000 de persoane, coform unor estimări ONU. Cele mai multe dintre victime erau civili ucraineni, prinşi la mijloc în schimbul de focuri.
14. Nefiind specializate în luptele la sol, pentru atacarea obiectivelor deţinute de rebeli, guvernul ucrainean se rezumă să folosească superioritatea armelor grele. În felul acesta, oraşele din estul ucrainei au devenit ţinta focurilor de artilerie, a raidurilor aeriene şi a altor forme de atacuri, neconforme cu zonele rezidenţiale.
Grupurile de apărare a Drepturilor Omului au acuzat atât Kievul, cât şi rebelii, de comiterea unor crime de război grave.
15. Sute de mii de oameni au ales să fugă din calea războiului. Potrivit unui raport ONU, la începutul lunii septembrie, numărul refugiaţilor ucraineni depăşise 1.000.000 de persoane. 260.000 se adăpostiseră în alte regiuni din Ucraina, iar 814.000 au ales pribegia în Rusia.
16. În ziua de 5 septembrie, la Minsk, reprezentanţii Kievului şi rebelii au semnat un acord de încetare a focului, pus la punct de Moscova şi OSCE.
Acordul semi-oficial dădea speranţe pentru o scădere semnificativă a violenţelor, dezarmarea părţilor combatante şi în final, la o reconciliere. Scepticii spuneau atunci că această înţelegere nu este decât "o pauză" a ostilităţilor, atât timp cât ambele părţi nu au părut satisfăcute pe deplin de ceea ce stipula acordul.
Violneţele continuă, ce-i drept la scară mai mică. Cu toate acestea, se estimează că de atunci şi pâna la jumătatea acestei luni, aproape 1000 de persoane au pierit în luptă.
17. Regiunile devastate de război au nevoie acută de alimente esenţiale şi de apă potabilă, medicamente şi materiale de construcţie destinate reparaţiilor clădirilor distruse. Rusia a început să trimită regulat ajutoare umanitare în zonă, cu toate că primul convoi de acest gen a stârnit aprigi controverse între Moscova şi Kiev.
Ucrainenii se temeau că ruşii pregăteau o invazie deghizată în ajutoare, ipoteză ce ulterior a fost demontată.
18. La 16 septembrie, Ucraina şi UE au semnat în linii mari Acordul de Asociere. Cele mai controversate aspecte ale acestui acord sunt cele de ordin economic, care nu vor fi implementate până în 2016.
Odată cu intrarea în vigoare a acordului de liber schimb dintre Ucraina şi UE, Rusia va fi forţată să impună măsuri restrictive ale produselor alimentare provenite din Ucraina, pe piaţa sa.
19. Atât rebelii, cât şi membrii forţelor guvernamentale de la Kiev, se acuză reciproc de comiterea unor atrocităţi. Ambele părţi au descoperit gropi comune în teritoriile ocupate pe timpul confruntărilor armate. Se pare că există un sâmbure de adevăr în aceste acuzaţii. Amnesty
International a găsit dovezi ale unor execuţii sumare, comise de către ambele părţi beligerante.
20. Începutul lunii noimembrie a cunoscut o nouă rundă de escaladare a violenţelor. În ziua de 2 noiembrie, autoproclamatele republici populare Donetsk şi Lugansk şi-au ales preşedinţii şi parlamentarii.
Kievul a catalogat aceste alegeri ca fiind o încălcare gravă a acordului de la Minsk, a revocat o lege care acorda un statut special zonelor controlate de rebeli şi a declarat oficial că nu mai garantează pentru asigurarea drepturilor omului persoanelor care trăiesc în aceste regiuni.
Potrivit unor estimări ale UE, numărul total al persoanelor care şi-au pierdut viaţa în confruntările de aici este 4317 de victime.
21. La începutul lunii august, fostul membru al opoziţiei şi actual primar al Kievului, Vitaly Klitshchko, a ordonat ca ultimele rămăşiţe ale baricadelor formate de activiştii din Maidan, să fie îndepărtate.
Oraşul se confruntă cu dificulţăţi economice şi cu o rată a criminalităţii în continuă creştere, pe fondul reformelor din cadrul forţelor de poliţie.
Sistemul de termoficare a fost deschis de-abia la începutul acestei luni, iar costul căldurii şi al apei calde s-a triplat faţă de acelaşi interval, al anului trecut.
Economia înregistrează un proces de recesiune masivă, iar creditele acordate de FMI vor obliga guvernul să aplice reforme durerose pentru societate şi să reducă drastic cheltuielile din sectorul public.
