Un afgan care purta uniformă de poliţie a ucis un militar al NATO duminică, în sudul Afganistanului, a anunţat
ISAF.Acest nou deces ridică la 40 numărul militarilor occidentali ucişi în acest an de soldaţi sau poliţişti afgani sau de rebeli infiltraţi în rândurile lor, în timpul a 29 de atacuri, potrivit unei numărători actualizate de ISAF, relatează
AFP.Zece militari străini au fost ucişi în Afganistan în astfel de circumstanţe doar în ultimele două săptămâni. Potrivit forţei NATO, ofiţeri afgani şi ai ISAF anchetează incidentul.
Militarul ucis este american, a declarat pentru AFP generalul Abdul Razik, şeful poliţiei din Kandahar, adăugând că poliţistul afgan a fost ucis.
Astfel de atacuri subminează încrederea între trupele NATO şi forţele afgane pe care le formează acestea, ceea ce este nefast pentru viitorul şi securitatea Afganistanului, pe care majoritatea militarilor străini îl vor părăsi până în 2014.