Antena 3 CNN Externe Se termină în două luni și jumătate! Umanitatea rămâne în mod accelerat fără o resursă vitală, în condițiile războiului din Ucraina

Se termină în două luni și jumătate! Umanitatea rămâne în mod accelerat fără o resursă vitală, în condițiile războiului din Ucraina

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:37 24 Mai 2022 Modificat la 20:23 24 Mai 2022
nava militara rusa Marea Neagra
Sursa foto: hepta

Este vorba despre rezervele mondiale de grâu, care mai ajung pentru aproximativ 10 săptămâni.

Sara Menker, director executiv al firmei Gro Intelligence, a declarat în fața Consiliului de Securitate al ONU că războiul dintre Rusia și Ucraina "pur și simplu a adăugat gaz pe un foc care ardea de mult timp".

Ucraina este considerată "coșul de pâine" al lumii iar Rusia și Ucraina împreună reprezintă aproape o treime din exporturile mondiale de grâu.

Pornind de la această realitate și de la faptul că Rusia fură grâu din teritoriile ucrainene ocupate și blochează porturile ucrainene la Marea Neagră, secretarul de stat american Antony Blinken a acuzat Moscova că poartă un război alimentar cu restul lumii.

Blinken, care s-a adresat, de asemenea, Consiliului de Securitate al ONU, a spus că Rusia ține alimentele "ostatice" nu doar pentru ucraineni, ci și pentru alte sute de milioane de oameni.

Expert în securitate alimentară: "Situația e mai rea decât în anii 2007 - 2008"

În plus față de complicațiile provocate de agresiunea rusă în Ucraina, aprovizionarea cu alimente la nivel mondial este afectată de schimbările climatice și de lipsa de îngrășăminte, a declarat Sara Menker.

"În prezent, avem doar 10 săptămâni de consum global asigurate prin stocuri (de grâu) în întreaga lume. Condițiile actuale sunt mai rele decât cele înregistrate în 2007 și 2008", a spus ea.

"Este important de remarcat că cele mai scăzute niveluri de stocuri de cereale pe care le-a văzut vreodată lumea se înregistrează acum în timp ce accesul la îngrășăminte este foarte limitat", a continuat experta.

Ea a mai spus că "seceta care afectează culturile de grâu din întreaga lume este cea mai extremă din ultimii 20 de ani" și că preocupările similare legate de stocuri se aplică și în cazul porumbului și al altor cereale.

Foto: navă rusă de război în zona Peninsulei Crimeea

×
x close