Egon Krenz, ultimul preşedinte comunist al Germaniei de Est, susţine că este optimist în ceea ce priveşte viitorul socialismului. În vârstă de 72 de ani, fostul lider a declarat pentru AFP că ?sistemul capitalist, cu toate crizele pe care le cunoaste, poate reprezenta ultimul cuvânt al istoriei".
Krenz nu a negat că, în timpul Germaniei reunificate, s-au ?realizat şi lucruri bune precum construcţia de drumuri, de autostrăzi, sau renovarea centrelor oraşelor. Dar cu ce preţ?" s-a întrebat fostul lider german.
"Libertatea fără un loc muncă nu este libertate", a adăugat Krenz. El a ţinut să amintească faptul că rata somajului în fostul RDG este de două ori mai mare faţă de restul Germaniei. Ultimul preşedinte comunist al Germaniei de Est a criticat bilanţul cancelarului german Angela Merkel, calificându-l drept negativ.
Referitor la căderea Zidului, Egon Krenz a declarat că Germania a avut noroc că evenimentul a avut loc fără vărsare de sânge. "Le sunt recunoscator militarilor pentru faptul că nu a existat nici o vărsare de sânge", a spus fostul lider german.
În 1990, după reunificarea celor două Germanii, Egon Krenz a petrecut patru ani în închisoare.
"În cazul în care Hitler nu ar fi preluat puterea, divizarea Germaniei nu ar fi avut loc, iar zidul nu ar fi existat. Există ziduri şi acum. Sunt cele care îi despart pe săraci de bogaţi?, a mai spus fostul lider german.
Antena3.ro