Antena 3 CNN Externe Ultimul discurs al președintelui Barack Obama

Ultimul discurs al președintelui Barack Obama

1 minut de citit Publicat la 13:47 02 Ian 2017 Modificat la 13:47 02 Ian 2017
o_1b5fg30rn1m06jeh8vs10m1vpfd.jpg
Foto: Barack Obama/Facebook

Preşedintele american Barack Obama va rosti pe 10 ianuarie, la Chicago, un discurs de adio pentru a le mulţumi susţinătorilor săi şi a reflecta asupra celor două mandate petrecute la Casa Albă, transmite luni Reuters.

Într-o declaraţie trimisă prin email, Barack Obama aminteşte că primul preşedinte al Statelor Unite, George Washington, şi-a scris mesajul de adio în anul 1796, şi precizează că îşi va rosti discursul în oraşul său de adopţie, Chicago.

'Mă gândesc la aceste remarci ca la o ocazie de a vă mulţumi pentru această călătorie uluitoare, de a celebra modurile în care aţi schimbat în bine această ţară în ultimii opt ani, şi de a oferi câteva gânduri despre încotro ne îndreptăm cu toţii din acest moment', a scris Obama.

Succesorul său la Casa Albă, republican Donald Trump, va fi învestit în funcţie pe data de 20 ianuarie. În timpul campaniei electorale, magnatul a promis că va revoca unele din măsurile-far ale lui Obama, printre care reforma sistemului de sănătate.

'Din 2009, ne-am confruntat cu o serie de provocări şi, la capătul lor, am ieşit mai puternici', a adăugat Barack Obama în declaraţie, lăsând să se întrevadă o temă din viitorul discurs.

'Aceasta s-a întâmplat pentru că nu am renunţat niciodată la credinţa care ne-a călăuzit de la întemeiere - convingerea noastră că, împreună, putem schimba în bine această ţară', a mai scris actualul preşedinte american.

 

×
x close