Antena 3 CNN Externe Ultimele informații despre românca rănită în atentatul din Suedia

Ultimele informații despre românca rănită în atentatul din Suedia

o_1bd8hljqh112j18913f7jsler48.jpg
Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    09 Apr 2017   •   08:06

Românca rănită în atacul din Stockholm, unde un camion a intrat într-un grup de oameni, a fost operată şi este stabilă, a confirmat Paul Ciocoiu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe.

Potrivit sursei citate, victima este o femeie şi a suferit o fractură la picior, în atentatul produs vineri. Femeia a fost transportată de urgenţă la spital şi supusă unei intervenţii chirurgicale, în prezent fiind în stare stabilă.

Anterior, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, într-un comunicat de presă, că una dintre victimele atacului este român.

Un camion a lovit un grup de pietoni dintr-o zonă circulată din centrul oraşului Stockholm şi s-a oprit într-un magazin. Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar numeroase altele sunt rănite, afirmă poliţia suedeză. Premierul Suediei a calificat atacul ca fiind terorist.

Prima imagine cu principalul suspect în cazul atacului din Stockholm.

×
Subiecte în articol: Suedia camion
Cele mai noi știri
Parteneri
x close