Nu a fost niciodată foarte simplu să intri în Statele Unite ale Americii, dar o nouă propunere a departamentului de stat va transforma viza de SUA într-un vis.
Din primele zile ale mandatului de președinte al lui Trump, a devenit evident că securitatea granițelor va fi un laitmotiv al celor patru ani de președinție. Viața celor care călătoresc deseori spre Statele Unite a devenit foarte dificilă, mai ales pentru cei care provin din țări majoritar arabe. Cea mai recentă dovadă a practicilor îndoielnice a fost publicată de Reuters zilele trecute și vizează o propunere a Departamentului de Stat American.
Dacă respectiva propunere va fi aprobată, anumite persoane care aplică pentru obținerea vizei vor trebui să atașeze la dosar, istoricul activității pe ultimii cinci ani pe rețele sociale, scrie a1.ro.