Un nou accident aviatic a avut loc pe continentul african. Şapte persoane şi-au pierdut viaţa, după ce un avion Antonov s-a prăbuşit, luni, în Lacul Victoria.
Potrivit Reuters, avionul decolase cu puţin timp înainte de prăbuşire de pe cel mai mare aeroport din Uganda.
Judith Nabakooba, purtătorul de cuvânt al poliţiei, a declarat că nu cunoaşte cauza prăbuşirii avionului.
Avionul decolase de pe aeroportul Entebbe, din apropierea capitalei Kampala. Aparatul de zbor avea la bord provizii pentru forţele de pace ale Ugandei, aflate în Somalia.
Potrivit Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian, accidentele de avion din Africa sunt de şase ori mai frecvente decât în restul lumii.
Antena3.ro