"Sancţiunile (în vigoare) sunt destul de eficiente. Noi este nevoie de altele noi", a afirmat Schulz, într-o declaraţie pentru agenţia de presă APA.
"Mă îndoiesc că instituirea de noi sancţiuni va pune capăt crizei" ucrainene, a opinat el, subliniind că pentru rezolvarea conflictului din Ucraina este nevoie să se insiste cu răbdare asupra dialogului, pe baza acordurilor de la Minsk.
Potrivit acestuia, UE trebuie să arate clar Rusiei că se poate ajunge la pace doar prin negocieri şi nu prin confruntare militară.
"Trebuie să încercăm să dezamorsăm criza printr-o combinaţie de sancţiuni şi dialog, altfel ne vom confrunta cu ameninţarea unui conflict şi mai grav" decât acesta, a avertizat el.
Preşedintele SUA, Barack Obama, şi cancelarul german Angela Merkel au convenit marţi, într-o discuţie telefonică, asupra necesităţii de a sancţiona Rusia pentru sprijinirea miliţiilor separatiste proruse şi nerespectarea obligaţiilor care îi revin în temeiul acordurilor de la Minsk, menite să pună capăt conflictului din Ucraina.