Lupta, cu mijloace paşnice sau pe
calea forţei, pentru apă şi petrol la nivel global se intensifică.
La cele două resurse se adaugă forţa de muncă, care înregistreaza
deficite în creştere în Europa şi SUA. Statele
dezvoltate au dus până în prezent o politică de izolare
în faţa imigraţiei prin securizarea frontierelor, combinată
cu ajutoare financiare pentru săracii lumii. În UE,
coordonatele majore ale politicii referitoare la migraţie se vor
schimba, pe fondul unei rate scăzute a natalităţii şi a
îmbătrânirii populaţiei. România nu face excepţie
de la această tendinţă, anunţă
Gardianul.
Comisarul european pentru justiţie Franco Frattini va pleda, vineri,
la Lisabona, pentru o ridicare a barierelor europene pentru asiatici
şi africani.
UE trebuie să-şi relaxeze controalele privind
imigraţia şi să-şi deschidă uşa pentru aproximativ 20 de
milioane de muncitori în următorii 20 de ani, afirmă
comisarul european pentru justiţie. Comisarul propune ridicarea
barierelor pe care imigranţii din Africa şi Asia încearcă să
le treacă ilegal, riscându-şi viaţa pentru a-şi găsi un
loc de muncă în Uniune. Comisarul va propune luna viitoare
introducerea unui sistem similar celui american -?cartea verde?,
pentru a facilita accesul imigranţilor calificaţi în UE.
Sistemul european va fi numit ?cartea albastră? şi va permite
străinilor să ceară pentru început drept rezidenţă de doi
ani în Uniune, urmând ca după cinci ani muncitorii
străini să se poata instala definitiv în ţările europene.