Antena 3 CNN Externe UE, sprijin financiar în domeniul apărării pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia

UE, sprijin financiar în domeniul apărării pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 18:57 02 Dec 2021 Modificat la 18:57 02 Dec 2021
Sediul UE
UE, sprijin financiar în domeniul apărării pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia Sursa foto: Getty Images/ Mark Renders

Consiliul UE a adoptat joi un ”set de decizii care stabilesc patru măsuri de asistență în cadrul Facilității europene pentru pace (EPF) în sprijinul Georgiei, Republicii Moldova, Ucrainei și Republicii Mali,” se arată într-un comunicat transmis de instituție.

Ajutorul a fost acordat ca urmare a solicitările trimise Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate de către țările implicate. Acesta vizează ”consolidarea capacităților țărilor beneficiare în materie militară și de apărare, cu scopul de a promova reziliența și pacea internă. Pentru Georgia, Republica Moldova și Ucraina, UE urmărește, de asemenea, să sporească capacitatea și interoperabilitatea forțelor armate locale pentru a contribui la misiunile și operațiunile militare ale Politicii Comune de Securitate și Apărare (PSAC)”.

”Toată asistența va fi supusă respectării legislației internaționale relevante, în special a drepturilor internaționale ale omului și a dreptului internațional umanitar, precum și a instrumentelor juridice relevante și a celor mai bune practici bazate pe regulile, standardele și politicile internaționale și ale UE privind furnizarea de echipamente forțelor armate. Niciuna dintre măsuri nu implică furnizarea de echipamente concepute pentru a furniza forță letală,” mai anunță Consiliul UE.

Republica Moldova va primi un sprijin în valoare de șapte milioane de euro. UE va finanța furnizarea de echipamente medicale pentru Serviciul Medical Militar și de echipamente de eliminare a munițiilor explozive pentru Batalionul de Inginerie. Măsura de asistență va contribui la consolidarea capacităților Serviciului Medical Militar și Batalionului de Inginerie al Forțelor Armate ale Republicii Moldova, inclusiv a capacității acestora de a presta serviciile respective civililor în situații de criză sau de urgență.

Ucraina va beneficia de un ajutor în valoare de 31 de milioane de euro. Vor fi finanțate unități medicale militare, inclusiv spitale de campanie, unități de inginerie, mobilitate și logistică, precum și sprijin în domeniul cibernetic. Măsura de asistență va spori reziliența generală a Ucrainei și va contribui la consolidarea capacităților forțelor armate ucrainene, inclusiv a capacității acestora de a-și furniza serviciile civililor în situații de criză sau de urgență.

Georgia va primi un ajutor cu o valoare de 12,75 milioane. Uniunea Europeană va furniza echipamente medicale și de inginerie neletale și mijloace de mobilitate de tip civil. Măsura de asistență va contribui la consolidarea capacităților Forțelor de Apărare ale Georgiei, inclusiv a capacității acestora de a-și furniza serviciile civililor în situații de criză sau de urgență.

×
x close