Spania este ţara cea mai îngrijorată de şomaj din întreaga Uniune Europeană, 45% dintre cetăţenii săi semnalându-l drept o problemă, potrivit datelor preliminare ale Eurobarometrului de toamnă publicate joi de Comisia Europeană, informează agenţia spaniolă de presă EFE.
Pe ansamblul UE, 26% dintre subiecţi au semnalat şomajul drept sursă de îngrijorare. În general, rezultatele acestui studiu arată că principalele preocupări ale europenilor sunt creşterea preţurilor şi a inflaţiei şi actuala situaţie economică (37%), urmate de şomaj (26%).
Potrivit Eurobarometrului, peste două treimi din cetăţenii UE (69%, + 20% faţă de toamna lui 2007), consideră că panorama economică a ţării lor este proastă, în timp ce 58% (+ 32% faţă de anul 2007) cred că economia europeană se află într-o "situaţie dificilă".
Totodată, 71% dintre europeni consideră "negativă" actuala situaţie economică la scară mondială. Rezultatele mai arată că aşteptările cetăţenilor UE pe termen scurt sunt foarte pesimiste: mai bine de jumătate consideră că panorama economică a ţării lor se va înrăutăţi în următoarele 12 luni.
Pe de altă parte, 37% dintre europeni estimează că situaţia economică constituie una dintre cele două probleme stringente cu care se confruntă ţara lor în prezent.
Raportul mai arată că obiectivele principale pentru cetăţeni (23%) sunt dezvoltarea economiei, impulsionarea creşterii în UE şi îmbunătăţirea nivelului de trai.
Agerpres