Între 9 şi 10 iunie va avea loc
o întâlnire la nivel înalt între UE şi SUA,
în cadrul căreia va fi atinsă şi chestiunea eliminării
vizelor americane pentru cetăţenii uniunii. În acest sens,
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie, în care solicită
SUA „să ridice imediat regimul în materie de vize şi să
trateze toţi cetăţenii UE în mod egal”, potrivit Mediafax.
De asemenea, Parlamentul European arată într-un comunicat că
negocierile între UE şi SUA privind problema vizelor, trebuie
să fie „transparente, bazate pe reciprocitate şi să respecte
dispoziţiile UE privind protecţia datelor.”
În contextul apropiatei schimbări
administrative din SUA, Parlamentul European aşteaptă cu interes să
colaboreze cu noul preşedinte, sperând totodată într-un
angajament din partea SUA de a coopera la nivelul meţinerii păcii
şi a democraţiei la nivel mondial. De asemenea, PE îşi
exprimă speranţa că noul preşedinte va încerca să
soluţioneze divergenţele datorate viziunilor diferite ale celor
două părţi, asupra unor probleme precum schimbările climatice
sau Curtea Penală Internaţională.
Antena3.ro