Marea
Britanie poate relua, din 25 august, cea mai mare parte a
exporturilor de animale vii şi produse din carne. Comisia Europeană
a anunţat joi ridicarea embargoului la exporturi, impus în
urmă cu trei săptămâni, după descoperirea a două focare de
febră aftoasă la Surrey, în sud-estul Angliei. Excepţie vor
face animalele şi produse din carne de pe o rază de 10 kilometri de
cele două ferme contaminate.
Experţii veterinari din cele 27 de
state europene au decis ca zona respectivă să fie supusă unui
embargo total la exporturile în interiorul UE. Pentru restul
Marii Britanii, comerţul de animale vii şi produse din carne va fi
posibil, cu condiţia unui control foarte strict şi a supravegherii
veterinare.
Antena 3