Antena 3 CNN Externe UE ne ameninţă cu clauza pe agricultură

UE ne ameninţă cu clauza pe agricultură

UE ne ameninţă cu clauza pe agricultură
05 Iun 2007   •   08:07

25% din fondurile europene pentru agricultura românească ar putea fi suspendate de Comisia Europeană. Cu alte cuvinte, oficialii de la Bruxelles ar putea activa clauza financiară pe agricultură pe motiv că autorităţile de la Bucureşti au întârziat să pună în aplicare normele din programul de pre-aderare. Ca şi cum nu era de ajuns, comisarul european Leonard Orban spune, citat de ?Gardianul?, că la 6 luni de la aderare, imaginea României la Bruxelles nu este prea bună.

Potrivit bugetului Uniunii Europene, România ar fi trebuit să beneficieze anul acesta de fonduri de 742 de milioane de euro pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Dar guvernul a intrat în anul 2007 nepregătit, mai precis fără ca Agenţiile de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură să fie operaţionale, susţin jurnaliştii de la ?Gardianul?. Şiu asta în ciuda faptului că operaţionalizarea Agenţiilor, organisme care preiau fondurile europene, era o etapă aferentă programului de pre-aderare.

Autorităţile de la Bucureşti au întârziat însă procedurile. Planul strategic pe agricultură a fost trimis la Bruxelles abia în luna martie, iar evaluarea acestuia de către Comisia Europeană poate dura chiar şi şase luni. În acest fel, banii destinaţi dezvoltării regionale vor ajunge în ţară abia în 2008. În luna septembrie, Comisia Europeană urmează să decidă dacă va activa sau nu clauza financiară pe agricultură din cauza întârzierilor înregistrate. Această clauză permite executivului de la Bruxelles să suspende 25% din alocarea financiară pe 2007 pentru plăţile directe.

Comisarul european Leonard Orban a declarat pentru Gardianul, că o astfel de decizie ar putea avea drept motiv lipsa totală de pregătire a României, dar, a adăugat el, activarea clauzei este, în acest moment, doar o ipoteză. Pe lângă întârzierea procedurilor, agricultura românească este afectată, scriu jurnaliştii, şi de schimbările atât de frecvente de la vârful ministerului.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close