Veste
bună pentru utilizatorii de telefonie mobilă. Românii vor
putea vorbi mai ieftin în ţările Uniunii Europene, după ce
Parlamentul European a prezentat noul regulament privind sistemele de
roaming. Potrivit acestui document, costul unui minut telefonic în
cadrul uniunii a fost limitat la maxim 49 de cenţi. Este o ieftinire
semnificativă, după ce un minut de convorbire în reţelele de
telefonie mobilă putea ajunge înainte chiar şi la 3 euro.
Regulamentul va intra în vigoare la 30 iunie, iar operatorii
vor fi obligaţi să prezinte o ofertă la care consumatorii să se
poată abona.
Antena 3