Antena 3 CNN Externe UE. 5 ţări cer monitorizarea atentă a României

UE. 5 ţări cer monitorizarea atentă a României

UE. 5 ţări cer monitorizarea atentă a României
20 Apr 2007   •   22:52
Marea Britanie, Franţa, Suedia, Finlanda şi Olanda au cerut aplicarea consecventă şi clară a mecanismului de monitorizare a noilor ţări intrate în Uniunea Europeană. Cele cinci ţări vor să fie verificat modul în care sunt aplicate măsurile de combatere a corupţiei şi reforma justiţiei promise după aderare, scrie într-un articol publicat pe site-ul BBC în limba română.

Demersul celor cinci ţări făcut la vârful Comisiei Europene, reflectă îngrijorarea privind evoluţiile din România şi Bulgaria, şi sporeşte presiunea privind activarea clauzei de salvgardare, scrie aceeaşi sursă. Cu puţin timp în urmă, ambasadorii celor cinci ţări au solicitat o întâlnire cu secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day care coordonează cooperarea cu România şi Bulgaria pentru îndeplinirea tuturor angajamentelor luate înainte de 1 ianuarie. Reprezentanţii celor cinci ţări memebre al Uniunii Europene le-au spus jurnaliştilor de la BBC că sunt îngrijoraţi de modul în care se face verificarea angajamentelor noilor membri ai Uniunii.

Oficialii europeni au explicat că nu este un atac la adresa României şi Bulgariei, ci este vorba despre temerea că mecanismul nu e utilizat cum trebuie şi nu are suficiente resurse. De asemenea, diplomaţii au spus jurnaliştilor BBC, că la întâlnirea cu Catherine Day nu s-a discutat despre remanierea ministrului Justiţiei, Monica Macovei, apreciată la Bruxelles.

Ceea ce solicită însă cele cinci ţări este ca rezultatele misiunilor de verificare la Bucureşti şi Sofia să fie comunicate statelor membre. În plus, există o îngrijorare reală şi crescândă în ceea ce priveşte lipsa progreselor pe teren în cele câteva luni de la aderare.

Unul dintre oficialii europeni a recunoscut că situaţia este deplorabilă dar măcar autorităţile de la Bucureşti încearcă să facă ceva. Comisia Europeană îşi va redacta raportul în referitor la România şi Bulgaria în luna iunie.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close