Antena 3 CNN Externe Câți ucraineni au rămas în România după opt luni de război

Câți ucraineni au rămas în România după opt luni de război

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:26 24 Oct 2022 Modificat la 15:26 24 Oct 2022
refugiati ucraineni Isaccea
Sursa foto: hepta

În același timp, peste 86.500 de ucraineni au ales să rămână în țara noastră.

Situația apare într-un bilanț realizat de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) la opt luni de la începerea războiului din Ucraina.

Potrivit sursei citate, Guvernul României a răspuns constant solicitărilor Ucrainei și a oferit, printre altele, combustibil, medicamente, alimente și ambulanțe.

Astfel, prin hub-ul internațional umanitar în funcțiune la Suceava din data de 9 martie, România a facilitat 56 de transporturi umanitare din state precum Italia, Franța, Bulgaria, Austria, Slovenia, Cipru, Grecia, Germania sau Republica Macedonia de Nord.

La 2 martie 2022 România a sesizat Curtea Penală Internațională, împreună cu alte 42 de state, cu privire la investigarea crimelor de genocid, crime de război și crime împotriva umanității comise pe teritoriul Ucrainei. De asemenea, Guvernul României a aprobat propunerea MAE de a dona 100.000 de euro Fondului fiduciar al Curții Penale Internaționale pentru a sprijini investigațiile privind crimele internaționale comise în Ucraina.

Totodată, MAE subliniază că România s-a implicat extensiv în facilitarea transportului și tranzitului cerealelor ucrainene către piețele internaționale prin măsuri complexe pentru extinderea capacităților de tranzit, inclusiv a capacităților logistice ale porturilor Constanța și Galați.

Ca urmare, a fost posibil, până în prezent, exportul a peste 5,2 milioane tone de cereale ucrainene, la care se adaugă peste 5,5 milioane tone de alte mărfuri produse în Ucraina.

Foto: refugiați ucraineni în România, Isaccea, martie 2022

×
x close