Ucraina
şi-a susţinut, joi, decizia de a impune restricţii, asupra
manevrelor Flotei Ruseşti din Marea Neagră, cu baza în portul
Sevastopol, din Crimeea. Comandanţii flotei afirmă, însă, că
nu vor lua în seamă decizia conducerii de la Kiev, adoptată
pe fondul războiului din Georgia. Iar la Sevastopol, simpatizanţii
Rusiei au ieşit în stradă.
După
ce Flota Mării Negre s-a implicat în operaţiunile din
Georgia, preşedintele Viktor Iuşcenko a decretat că orice manevră
a navelor şi avioanelor ruseşti va trebui aprobată în
prealabil de autorităţile de la Kiev. Armata ucraineană este
decisă să aplice decretul fără nicio concesie.
La
Sevastopol, câteva sute de oameni au manifestat în
sprijinul Rusiei şi al flotei sale, care şi-a avut baza în
acest port încă de pe vremea ţarilor.
Manifestanţii
au scandat lozinci ostile la adresa Georgiei şi a preşedintelui
Iuşcenko, care şi-a exprimat sprijinul pentru acest stat. Peninsula
Crimeea a făcut parte din Rusia până în 1954, când
a fost dăruită Ucrainei de liderul sovietic de atunci, Nikita
Hruşciov. Aproape întreaga populaţie este rusofonă şi are
opinii favorabile faţă de Rusia.
Antena3