Antena 3 CNN Externe Ucraina susţine că a distrus convoiul militar rus care a intrat pe teritoriul său

Ucraina susţine că a distrus convoiul militar rus care a intrat pe teritoriul său

1 minut de citit Publicat la 18:26 15 Aug 2014 Modificat la 18:26 15 Aug 2014
convoi.jpg
Foto: Intact Images
UPDATE - Armata ucraineană "a distrus" majoritatea vehiculelor blindate ruse care au pătruns în cursul nopţii pe teritoriul ucrainean.
   
"Trupele ucrainene au localizat şi au atacat vehiculele militare intrate în cursul nopţii printr-o zonă a frontierei aflată sub controlul insurgenţilor", a declarat Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene. "Militarii ucraineni au distrus vehicule militare ruse, fiind vizaţi de focuri de artilerie, inclusiv de pe teritoriul Rusiei", a precizat oficialul militar ucrainean.

Preşedinţia Ucrainei a confirmat că o mare parte a vehiculelor militare ruse au fost distruse de armata ucraineană, relatează  AFP.

Ştirea iniţială:

Ucraina a confirmat vineri incursiunea unui convoi militar rus pe teritoriul său, pe la un post de frontieră controlat de separatiştii proruşi din estul ţării, semnalată joi seara de jurnalişti britanici, informează

"Un convoi militar rus a trecut frontiera pe la postul de trecere Izvarin", a declarat pentru AFP Oleksîi Dmitraşkivski, un purtător de cuvânt al operaţiunii militare ucrainene din est.

"Nu dispunem de informaţii privind numărul de vehicule din acest convoi", a adăugat el.

Potrivit jurnaliştilor de la cotidienele britanice The Guardian şi Daily Telegraph, aflaţi în zonă, 23 de vehicule blindate pentru transport de trupe, camioane de combustibil şi alte vehicule logistice cu numere de înmatriculare militare ruseşti au traversat frontiera joi seara, cu puţin înainte de ora 22.00 (21.00, ora României).

Această mişcare a fost observată de la postul de frontieră rus Doneţk, de lângă postul de frontieră ucrainean Izvarin.

Prin postul de trecere a frontierei Doneţk trebuie să treacă un convoi umanitar rusesc controversat, destinat populaţiei din estul Ucrainei afectată de conflict.

Jurnaliştii AFP au observat la rândul lor vineri dimineaţă, de partea rusă, o coloană de zece transportoare blindate de trupe ruseşti îndreptându-se spre postul de frontieră Doneţk din Rusia.

Autorităţile ucrainene au mai evocat în trecut incursiuni ale convoaielor militare ruseşti în regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk, pornind din posturi de frontieră controlate de rebeli.

×
x close