Antena 3 CNN Externe Ucraina şi Rusia negociază oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice. Discuţiile sunt mediate de Qatar (Financial Times)

Ucraina şi Rusia negociază oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice. Discuţiile sunt mediate de Qatar (Financial Times)

Georgiana Marina
2 minute de citit Publicat la 09:07 30 Oct 2024 Modificat la 09:36 30 Oct 2024
Rafinăria Tuapse atacata cu drone
Rafinăria Tuapse deținută de gigantul Rosneft, avariată după ce ucrainenii au atacat-o cu drone. FOTO X Anton Gerashchenko

Ucraina și Rusia poartă discuții preliminare cu privire la oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice ale celeilalte, scrie Financial Times citat de Kyiv Independent.

„Există discuţii într-un stadiu foarte incipient cu privire la posibila reluare a unui subiect”, a declarat un diplomat informat cu privire la negocieri. „Există acum discuţii cu privire la instalaţiile energetice”, a precizat el.

Discuțiile anterioare, mediate de Qatar în august, au ajuns aproape de un acord, dar au eșuat după ofensiva Ucrainei în regiunea Kursk, în Rusia. Este de așteptat ca discuțiile preliminare să se reia în curând.

Moscova rămâne fermă că trupele ucrainene trebuie să se retragă din Kursk înainte de a se ajunge la orice acord.

Ucraina a lansat o ofensivă surpriză în regiunea Kursk la începutul lunii august, capturând aproximativ 100 de așezări și peste 1.300 de kilometri pătrați. Rusia a început o contraofensivă în regiune în septembrie, fără succese notabile.

Potrivit unui înalt oficial ucrainean, atacurile la infrastructura energetică s-au redus în ultimele săptămâni, pe baza unui acord încheiat prin agențiile de informații respective ale Ucrainei și Rusiei.

Odată cu apropierea iernii, Ucraina se confruntă cu provocări energetice majore din cauza pagubelor anterioare provocate de loviturile ample ale Rusiei.

În perioada martie - august a acestui an, Rusia a distrus toate centralele termice și aproape toată capacitatea hidroelectrică din Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski pe 25 septembrie în timpul discursului său la Adunarea Generală a ONU de la New York.

Qatarul a început să medieze aceste negocieri în iunie, după ce Zelenski a organizat summitul de pace din Elveţia - la care Rusia nu a fost invitată.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a refuzat să comenteze informaţiile FT. Biroul lui Zelenski nu a răspuns imediat la solicitările de comentarii.

Alte încercări de a negocia un acord au eşuat şi în trecut. Patru oficiali ucraineni au declarat pentru Financial Times că Kievul şi Moscova au ajuns la un „acord tacit” toamna trecută de a nu-şi ataca reciproc instalaţiile energetice. Ca urmare, Rusia s-a abţinut în acea iarnă de la tipul de atacuri la scară largă pe care le efectuase asupra infrastructurii energetice a Ucrainei în 2022-23, potrivit a doi oficiali ucraineni şi unei persoane din Washington care cunoaşte situaţia.

Acest acord era menit să deschidă calea către un acord formal, au declarat persoanele respective. Cu toate acestea, Kievul a reluat atacurile cu drone asupra instalaţiilor petroliere ale Rusiei în februarie şi martie anul acesta, încercând să crească presiunea asupra Moscovei după eşecul contraofensivei sale din 2023. În ciuda unui avertisment din partea Casei Albe de a opri atacurile, Kievul a continuat, iar Moscova a considerat că acordul tacit a fost încălcat, au declarat persoane familiarizate cu situaţia.

Rusia a escaladat apoi, lansând rafale de rachete cu rază lungă de acţiune care au vizat centrale electrice din Ucraina, inclusiv centrala termică Trîpilska, situată la 40 km de Kiev, care a fost complet distrusă.

×
x close