Ucraina
va renunţa, de la 1 ianuarie 2008, la vizele pentru cetăţenii
bulgari şi cei români, deşi cele două ţări au devenit
membre UE de la 1 ianuarie 2007. Decizia, adoptată de Guvernul de la
Kiev cu două zile în urmă, a fost publicată vineri pe
site-ul oficial al Executivului. Ridicarea vizelor pentru Bulgaria şi
România a fost subiectul unei controverse între Ucraina
şi UE. În 2005, după alegerea preşedintelui pro-occidental
Victor Iuşcenko, Kievul a renunţat unilateral la vizele pentru
cetăţenii UE şi ai altor ţări, printre care Statele Unite.
În
2007, UE a cerut ucrainenilor să renunţe şi la vizele pentru
români şi bulgari. În primă fază, Kievul a refuzat.
Apoi a condiţionat decizia de un acord privind simplificarea
regimului de vize pentru Ucraina, încheiat mai târziu
anul acesta.
Antena
3