Legile, care au fost votate de parlament pe 9 aprilie, vizează ruperea definitivă cu trecutul sovietic al Ucrainei într-un moment în care autoritățile ucrainene luptă împotriva separatiștilor proruși, în majoritate nostalgici după fosta URSS, în estul rebel, unde conflictul s-a soldat cu peste 6.200 de morți din aprilie 2014.
Legile respective interzic simbolurile sovietice, condamnă regimul comunist, deschid arhivele serviciilor speciale sovietice și-i recunosc drept combatanți pentru independența Ucrainei pe naționaliștii care un timp au luptat alături de naziști împotriva ''ocupației sovietice'', reamintește președinția într-un comunicat.
Aprobate după aproape un sfert de secol de la declararea independenței Ucrainei, legile pun pe același plan ''regimurile totalitare comunist și nazist''.
Legi similare există în republicile baltice și în Polonia.