În ultimii zece ani, aici au avut loc mai multe accidente în care şi-au pierdut viaţa peste o sută de mineri. Administraţia afirmă că a luat măsuri pentru o mai bună securitate şi îi acuză tot pe mineri că sunt tentaţi să le ignore pentru a scoate mai mult cărbune, deoarece sunt plătiţi în acord. Rudele celor dispăruţi în subteran nu se îndoiesc, însă, că de vină sunt stăpânii din umbră ai minei, dintre care unul este chiar deputat în parlamentul de la Kiev.
Dintre minerii aflaţi în subteran în momentul exploziei, peste 350 au reuşit să ajungă la suprafaţă. 28 dintre ei sunt răniţi, dar vieţile lor nu sunt în pericol. Ei au evitat să răspundă la întrebările ziariştilor despre securitatea minei, probabil de teamă să nu-şi piardă locurile de muncă.
La faţa locului a sosit şi premierul Viktor Ianukovici, al cărui bastion electoral este chiar zona industrială din estul ţării.
Antena 3