Ucraina a impus controlul paşapoartelor la frontiera cu estul separatist, a anunţat joi serviciul de stat pentru protecţia frontierelor, citat de
AFP.
Orice cetăţean ucrainean sau străin va trebui să prezinte de acum paşaportul pentru a intra în zona aflată sub controlul separatiştilor sau pentru a o părăsi, a informat serviciul într-un comunicat. Această măsură vizează să izoleze şi mai mult acest teritoriu, după şapte luni de conflict armat, soldat cu peste 4.000 de morţi.
Străinii care au intrat în est pe la frontiera ruso-ucraineană aflată sub controlul separatiştilor nu vor mai putea pătrunde în restul ţării, a precizat serviciul.
Această decizie intervine la o zi după ce Kievul a anunţat că întrerupe finanţarea bugetară pentru acest teritoriu.
Ucraina a înăsprit tonul după alegerile organizate de separatişti duminică, recunoscute doar de Rusia şi care, potrivit Kievului şi occidentalilor, aduc atingere procesului de pace. Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat marţi că puterea centrală rămâne ataşată planului de pace, dar că va adopta o serie de măsuri pentru a se apăra şi a izola teritoriile controlate de rebeli.