Antena 3 CNN Externe Ucraina a distrus încă o navă de război rusă, în Marea Neagră! Ministerul Apărării ucrainean a publicat imagini cu momentul

Ucraina a distrus încă o navă de război rusă, în Marea Neagră! Ministerul Apărării ucrainean a publicat imagini cu momentul

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 11:45 14 Feb 2024 Modificat la 11:51 14 Feb 2024
navar rusa distrusa ucraina marea neagra
Ucraina a distrus încă o navă de război rusă, în Marea Neagră! Ministerul Apărării ucrainean a publicat imagini cu momentul Sursa foto: X/ Defense of Ukraine

O navă de război a rușilor a fost distrusă în Marea Neagră, în apropiere de Crimeea, au anunțat reprezentanții armatei ucrainene. Atacul a avut loc miercuri. Ucrainenii au folosit drone, potrivit Sky News.

Nava Caesar Kunikov a fost atacată miercuri de drone navale lansate de ucraineni.

Serviciul de Informații Militare din Ucraina (GUR) a anunțat că unitatea sa de operațiuni speciale "Grupul 13" a scufundat vaporul rușilor. 

"La momentul atacului, nava se afla în apele teritoriale ale Ucrainei, lângă Alupka. Peștelui de la Marea Neagră îi place cu siguranță salata Caesar", a confirmat Ministerul ucrainean al Apărării pe X.

Ucrainenii au prezentat imagini despre care susțin că arată momentul impactului. Rușii nu au comentat informațiile. 

Ucraina nu are o flotă puternică, dar a reușit să reziste rușilor folosind drone înarmate și rachete Neptune.

×
x close