Antena 3 CNN Externe Ucraina cere României să doboare dronele și rachetele rusești din apropierea spațiului aerian al țării noastre

Ucraina cere României să doboare dronele și rachetele rusești din apropierea spațiului aerian al țării noastre

G.A.
1 minut de citit Publicat la 12:11 18 Sep 2024 Modificat la 12:15 18 Sep 2024
Patriot
România a adoptat legea care prevede donarea unui sistem Patriot către Ucraina. Sursă foto: Hepta / Zuma Press

Ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Andrii Sîbiga, a făcut apel, miercuri, la factorii de decizie din România să analizeze posibilitatea de a doborî dronele ruse din apropierea spațiului aerian al țării noastre, relatează Agerpres.

Sîbiga a participat, la București, la o conferință de presă alături de omologul român, Luminița Odobescu.

El a spus că rachetele și dronele ruse "trec sau cad în apropiere de centralele atomo-electrice din Ucraina și pot fi extrem de periculoase".

"De aceea, vreau să-i rog pe partenerii noștri din România să analizeze posibilitatea de a doborî dronele și rachetele rusești în apropiere de spațiul aerian românesc", a adăugat ministrul ucrainean.

El s-a declarat, pe de altă parte, recunoscător pentru "decizia istorică" a țării noastre de a dona un sistem Patriot Ucrainei.

"Este (o decizie) foarte importantă pentru a consolida apărarea Ucrainei. Este un scut nu doar pentru Ucraina, ci și pentru Europa. Noi apărăm în prezent nu numai Ucraina, ci şi Europa.

Avem cazuri numeroase de încălcare a spațiilor aeriene ale statelor NATO de către rachetele sau dronele rusești. De aceea, acest sistem, mai ales în preajma iernii, ne va permite să ne consolidăm capacitățile de apărare. 

Ne apără infrastructura energetică pentru că, după cum vedeți, eforturile Rusiei sunt direcționate către a ne împiedica să producem energie electrică", a conchis Andrii Sîbiga.

Predecesorul lui Sîbiga nu a plecat de bunăvoie din guvernul de la Kiev

Acest diplomat, fost ambasador în Turcia, a devenit ministru de Externe al Ucrainei după ce parlamentul de la Kiev a aprobat, la începutul acestei luni, demisia predecesorului său, Dmitro Kuleba, într-o amplă mișcare de revitalizare guvernamentală, soldată cu plecarea din executiv a peste zece persoane.

Kuleba nu a fost prezent în forul legislativ la votul care a validat încetarea funcției sale ministeriale.

Surse politice ucrainene au arătat că fostul ministru nu a plecat de bunăvoie din guvern, demisia sa fiind impusă de președintele Zelenski, determinat să-şi consolideze astfel controlul asupra unui minister-cheie.

×
x close