Antena 3 CNN Externe Ucraina. Bust al lui Stalin, distrus de un atac cu bombă

Ucraina. Bust al lui Stalin, distrus de un atac cu bombă

<1 minut de citit Publicat la 14:58 02 Ian 2011 Modificat la 14:58 02 Ian 2011
Ucraina. Bust al lui Stalin, distrus de un atac cu bombă
Foto: Video News
Bustul lui Stalin a fost atacat cu bombă într-un oraş din centrul Ucrainei. O deflagraţie puternică a spulberat statuia fostului dictator comunist.

Monumentul era amplasat în faţa sediului Comuniştilor din oraşul Zaporijia, situat în centrul Ucrainei. Atacatorii au pus o încărcătură explozivă lângă bustul lui Stalin şi au detonat-o de la distanţă. Deflagraţia a fost atât de puternică încât a distrus statuia în totalitate. Faţada clădirii care găzduieşte Partidul Comunist a fost şi ea grav avariată.

Autorii atacului nu sunt deocamdată cunoscuţi. Liderul unei grupări naţionaliste, a fost însă reţinut pentru interogatorii.

Statuia a fost inaugurată în luna mai anul trecut şi a stârnit, la acea vreme, un scandal monstru.  Ucrainenii au păreri împărţite în ceea ce-l priveşte pe Stalin.  În vreme ce unii îl consideră un opresor al poporului,  alţii văd în el un mare lider care a contribuit la înfrângerea naziştilor în cel de-al doilea Război Mondial.

 

×
x close