Antena 3 CNN Externe Ucraina anunță că înaintează cu până la trei kilometri pe zi în regiunea rusă Kursk și vrea să deschidă zona pentru misiuni umanitare

Ucraina anunță că înaintează cu până la trei kilometri pe zi în regiunea rusă Kursk și vrea să deschidă zona pentru misiuni umanitare

Claudiu Ştefan
1 minut de citit Publicat la 15:49 17 Aug 2024 Modificat la 15:51 17 Aug 2024
Imagine distribuite de ministerul rus al apararii menite sa ilustreze un atac al fortelor moscovei asupra trupelor ucrainene in kursk
Ministerul rus al Apărării a distribuit imagini despre care susține că ilustrează un atac al trupelor Moscovei asupra forțelor ucrainene din regiunea Kursk. Sursă: hepta / Abaca Press

Forțele ucrainene susțin că avansează cu până la 3 kilometri pe zi în regiunea Kursk, în care au intrat pe 6 august, într-o operațiune pe care Moscova nu este, aparent, capabilă să o stopeze, relatează Antena 3 CNN.

Ucraina a precizat că nu revendică teritorii de la Rusia și că unul dintre obiectivele avansului său în Kursk este acela de a obliga Moscova la negocieri echitabile, după doi ani și jumătate de la invazie.

În zonele pe care le controlează în Rusia, militarii ucraineni distribuie ajutoare populației locale.

"Anunțul că armata ucraineană avansează cu până la 3 kilometri pe zi în Kursk îl completează pe cel anterior, în care autoritățile de la Kiev au spus că au preluat controlul asupra a 82 de așezări, pe o suprafață ocupată de 1.150 de kilometri pătrați.

Președintele Volodimir Zelenski a fost informat de către oficiali ucraineni că în prezent se duc lupte la aproximativ 12 kilometri de frontiera ucraineană.

Putin spune că refuză negocieri de pace, în urma intervenției Ucrainei în Kursk

De asemenea, oficialii ucrainieni raportează că mii de soldați ruși au fost luați prizonieri de la începutul operațiunii transfrontaliere. Consilierul prezidențial Mihailo Podoliak a postat pe platforma X un mesaj în care afirmă faptul că principalul scop al incursiunii militare în Rusia este să creeze oportunitatea unor negocieri de pace echitabile.

În acest context, Vladimir Putin a spus acum câteva zile că este exclusă orice negociere cu Kievul în acest moment și a acuzat Ucraina că îi vizează pe civilii ruși.

În replică la aceste acuzații, responsabilii militari ucraineni au comunicat că trimit ajutoare celor rămași în urmă, după evacuările ordonate de autoritățile ruse.

Potrivit ucrainenilor, au fost înființate unități speciale pentru distribuirea ajutoarelor în regiunea Sumî din Ucraina, care se află la granița cu Rusia. Ministrul de interne ucrainean, Igor Klimenko, a scris pe Telegram că localnicii abandonați de Rusia în Kursk sunt în mare parte persoane în vârstă, persoane cu handicap și familii cu copiii.

Aproximativ 150 de pachete cu alimente au fost trimise civililor în zonă, conform oficialilor ucraineni, care mai spun că vor să creeze coridoare de evacuare din Kursk și să deschidă accesul misiunilor umanitare internaționale în zonă", a relatat Claudiu Ștefan, redactor externe Antena 3 CNN.

×
x close