Antena 3 CNN Externe Ucigaşul în serie John Allen Muhammad a fost executat într-o închisoare din Virginia

Ucigaşul în serie John Allen Muhammad a fost executat într-o închisoare din Virginia

1 minut de citit Publicat la 10:22 11 Noi 2009 Modificat la 10:22 11 Noi 2009
Ucigaşul în serie John Allen Muhammad a fost executat într-o închisoare din Virginia

Ucigaşul în serie din Washington, John Allen Muhammad, a fost executat într-o închisoare din statul american Virginia. Muhammad a primit o injecţie letală la şapte ani după seria de asasinate, cu victime alese la întâmplare, care au terorizat regiunea capitalei federale americane.

În octombrie 2002, John Allen Muhammad şi complicele său Lee Boyd Malvo au ucis zece oameni şi au rănit alţi trei în preajma unor centre comerciale şi şcoli din Washington şi împrejurimi. Şase dintre victime au fost omorâte în ceva mai mult de 24 de ore. Atacurile, al căror mobil rămâne neclar, au îngrozit populaţia din regiune.

După trei săptămâni de anchetă, criminalii au fost arestaţi. Muhammad a fost condamnat la moarte, iar Malvo - minor la data crimelor - la închisoare pe viaţă.

Avocaţii au încercat, până în ultimul moment, să-l salveze pe "ucigaşul din Washington". Dar oroarea provocată de crimele sale rămâne şi astăzi la fel de vie, încât toate eforturile au fost sortite eşecului.

Curtea Supremă i-a respins, luni, ultimul recurs iar guvernatorul statului Virginia i-a refuzat, la rândul său, graţierea.

Muhammad nu a avut nicio reacţie la vestea că va fi executat - ceea ce, potrivit avocaţilor, este o dovadă a gravei maladii mintale de care suferă. În schimb, mai multe rude ale victimelor au asistat la execuţie.

John Allen Muhammad a fost executat mult mai repede decât majoritatea condamnaţilor la moarte din Statele Unite. În medie, fiecare condamnat petrece 12 ani pe aşa-numitul "culoar al morţii", înainte de a-şi primi pedeapsa.




Antena 3

×
Etichete: ucigas executat
x close