Antena 3 CNN Externe Ucigaşul a 20 de copii în Connecticut stătea în subsolul casei, era obsedat de arme şi juca Call of Duty ore întregi

Ucigaşul a 20 de copii în Connecticut stătea în subsolul casei, era obsedat de arme şi juca Call of Duty ore întregi

N.B.
1 minut de citit Publicat la 12:48 18 Dec 2012 Modificat la 12:48 18 Dec 2012
Ucigaşul a 20 de copii în Connecticut stătea în subsolul casei, era obsedat de arme şi juca Call of Duty ore întregi
Foto: theatlanticwire.com
Criminalul din Connecticut, Adam Lanza, în vârstă de 20 de ani, trăia în subsolul casei, într-o cameră fără ferestre şi se juca ore întregi jocuri video violente ca cele din seria Call of Duty, susţine un instalator care a lucrat în casa familiei atacatorului.

Conform declaraţiilor martorilor, citate de The Telegraph, Adam Lanza trăia într-o casă cu patru dormitoare, foarte frumoasă, dar a ales să locuiască la subsol.

"Mi s-a părut ciudat că stă acolo, dar avea un aranjament destul de frumos, computere, o baie, un pat, un birou, televizor. Nu erau ferestre, însă", a declarat instalatorul Peter Wlasuk, care a lucrat în casa atacatorului, amintindu-şi că tânărul se juca în mod constant jocuri video cu arme şi împuşcături şi era obsedat de armament şi echipament militar.

"Băieţii erau fani ai armatei. Aveau postere pe toţi pereţii subsolului. Aveau câte un poster cu fiecare tanc fabricat vreodată. Îţi puteau povesti despre arme pe care nu le-au văzut vreodată din anii '40, '50, '60", adaugă acesta.

"Nu vreau să dau vina pe jocuri pentru ceea ce s-a întâmplat, dar ei vedeau o fotografie a unei arme istorice şi spuneau «Am folosit-o în Call of Duty»".

Seria jocurilor Call of Duty a provocat controverse în toată lumea, fiind interzisă de la reclame televizate în timpul zilei în mai multe ţări, ca urmare a conţinutului violent al jocurilor.

Alte surse apropiate familiei Lanza susţin că obsesia criminalului pentru arme vine de la mama sa, Nancy Lanza, prima victimă a acestuia, împuşcată în casă. Doamna Lanza, o amatoare a armelor de foc deţinea cel puţin cinci modele şi i-a dus pe cei Adam şi fratele său mai mare la un poligon de tragere.

Conform unei apropiate a victimei, ea a încercat să le inspire respectul pentru arme şi să îi responsabilizeze cu ajutorul acestora. Adam a fost foarte prins de arme şi echipament militar, făcând din întreţinerea acestora un subiect de mândrie.

×
Etichete: masacru arme
x close