Procurorul general al statului Guerrero, Martha Garzon, a dezvăluit că o a şaptea femeie aflată la locul incidentului i-a implorat pe atacatori să nu o violeze, iar aceştia au lăsat-o în pace pentru că era localnică.
„Din fericire, avem dovezi solide care să ne conducă la cei responsabili de acest act condamnabil”, a precizat Garzon, potrivit Guardian.
Acapulco este o destinaţie populară pentru turiştii din întreaga lume, dar, în ultimii ani, războiul drogurilor a afectat puternic zona. Cu toate acestea, violenţele i-au afectat de puţine ori pe turişti.
Pentru moment, incidentul este anchetat de autorităţile locale, care trebuie să determine dacă atacul a fost organizat de membrii crimei organizate, caz în care investigaţia va fi preluată de autorităţile federale.
Primarul din Acapulco a condamnat atacul, despre care a spus că afectează imaginea staţiunii.
Ambasada Spaniei din Ciudad de Mexico a anunţat că victimele au primit asistenţă consulară şi tratament în urma incidentului.