Antena 3 CNN Externe Turcia. Tânăr de 19 ani, scos viu de sub dărâmături, după 91 de ore de la cutremur

Turcia. Tânăr de 19 ani, scos viu de sub dărâmături, după 91 de ore de la cutremur

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 15:59 27 Oct 2011 Modificat la 15:59 27 Oct 2011
Turcia. Tânăr de 19 ani, scos viu de sub dărâmături, după 91 de ore de la cutremur
Foto: Intact Images/EPA
Un student în vârstă de 19 ani a fost salvat, joi, din ruinele unei clădiri prăbuşite la Ercis, după 91 de ore de la producerea cutremurului de duminică din estul Turciei, a anunţat presa de la Ankara, citată de AFP.

Tânărul a fost găsit sub ruinele unei clădiri de patru etaje din Ercis, care a căzut în urma seismului cu magnitudinea 7,2 din regiunea Van.

Potrivit celui mai recent bilanţ anunţat joi, cutremurul s-a soldat cu cel puţin 523 de morţi şi 1.650 de răniţi.

Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 s-a produs joi, în provincia turcă Yuksekova (sud-est), la aproximativ 250 de kilometri de epicentrul seismului de 7,2 care a avut loc duminică, anunţă Institutul de seismologie Kandili.

Sesimul de 7,2 produs duminică în provincia turcă Van a fost urmat de peste 20 de replici, cea mai puternică dintre ele având magnitudinea de 6,1.

Institutul american de geofizică (USGS) a estimat la 7,2 magnitudinea de moment a cutremurului produs duminică, fiind cel mai violent înregistrat în Turcia în ultimii ani.

×
x close