Un trimis al lui Nicolas Sarkozy s-a deplasat la sfârşitul săptămânii trecute la Ankara, pentru a încerca să calmeze tensiunile apărute prin opoziţia constantă a actualului preşedinte francez faţă de aderarea Turciei la Uniunea Europeană, scrie cotidianul Le Figaro, în ediţia de marţi. Potrivit publicaţiei pariziene, Jean-David Levitte, consilier diplomatic al lui Sarkozy şi fost ambasador la Washington, s-a aflat într-o vizită în Turcia pentru a explica poziţia Franţei.
'Este o chestiune de a găsi o modalitate de a merge înainte, care să nu rupă relaţiile dintre Europa /sau Franţa/ şi Turcia în două', a declarat un oficial de la Palatul Elysee. Într-o conferinţă de presă desfăşurată luni, Nicolas Sarkozy a declarat că problema Turciei nu se va afla printre priorităţile agendei UE până în luna decembrie, urgenţa fiind găsirea unui acord asupra reformei instituţionale europene la summitul din iunie.
Rompres