Agenția nu a oferit detalii cu privire la acest ''ajutor militar'', prima participare concretă a Turciei la coaliția internațională antijihadistă condusă de Statele Unite ale Americii.
Materialul, aflat la bordul celor două avioane de transport militare turce, a fost predat autorităților irakiene de către ambasadorul Turciei la Bagdad, Faruk Kaymakci, care a anunțat o vizită marți la Bagdad a ministrului turc al apărării Ismet Yilmaz, potrivit Anadolu.
''Turcia va continua să fie alături de Irak, în cadrul coaliției internaționale împotriva Daesh (acronimul în arabă pentru SI) și a cooperării bilaterale'', se arată într-un comunicat al Ambasadei Turciei în Irak.
Guvernul islamo-conservator turc a refuzat să participe la loviturile aeriene lansate de coaliție împotriva țintelor SI din Siria și Irak, să găzduiască aeronavele coaliției la bazele sale și să intervină în favoarea milițiilor kurde care au respins în ianuarie ofensiva jihadistă asupra orașului sirian Kobane, aflat la frontiera sa.
Acest refuz a provocat critici din partea aliaților Ankarei, acuzată că susține anumite grupări radicale rebele ostile regimului președintelui sirian Bashar al-Assad. Turcia a respins întotdeauna aceste acuzații.