Antena 3 CNN Externe Turcia a redeschis Parcul Gezi din Istanbul, care s-a aflat în centrul protestelor anti-Erdogan

Turcia a redeschis Parcul Gezi din Istanbul, care s-a aflat în centrul protestelor anti-Erdogan

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 20:10 08 Iul 2013 Modificat la 20:10 08 Iul 2013
Turcia a redeschis Parcul Gezi din Istanbul, care s-a aflat în centrul protestelor anti-Erdogan
Foto: Agerpres/AP
Turcia a redeschis Parcul Gezi, a cărui posibilă desfiinţare a dus la un val de demonstraţiilor luna trecută, împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, iar liderii protestatarilor au făcut apel la un marş în acest loc pentru luni seară, în semn de ostilitate faţă de guvernatorul oraşului, informează Agerpres.

Guvernatorul Istanbului, Huseyin Avni Mutlu, a anunţat această redeschidere la trei săptămâni după ce forţele de ordine i-au înlăturat pe protestatari din Parcul Gezi după două săptămâni de proteste, deseori violente, împotriva planurilor de dezvoltare a zonei.

Protestele s-au transformat rapid în demonstraţii naţionale împotriva lui Erdogan, care s-a aflat sub tirul acuzaţiilor după un deceniu de conducere tot mai autoritară.

Revolta s-a stins la sfârşitul lui iunie, însă poliţia a folosit sâmbătă gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe protestatarii care încercau să demonstreze în Piaţa Taksim şi în parcul din apropiere.

"În urma vizitei de astăzi, am văzut că toată munca noastră a fost finalizată", a declarat Mutlu, în parc, care a fost aranjat cu noi copaci, plante şi gazon după evacuarea protestatarilor la 15 iunie.

Organizaţia Solidaritatea Taksim, care combină grupuri politice şi nonguvernamentale ce se s-au opus construcţiei unor cazărmi de tip otoman în parc, a făcut apel la susţinătorii său pentru o nouă reuniune în acest loc, programată pentru luni seară.

Mutlu a avertizat asupra unor demonstraţii. "Nu vom permite niciodată blocarea parcurilor, transformarea lor în zone pentru demonstraţii, împiedicarea copiilor, bătrânilor şi populaţiei în general să folosească aceste zone şi transformarea acestui fapt într-o problemă se securitate", a spus el.

Patru oameni au murit şi 7.500 au fost răniţi în represiunea din ultima lună
, potrivit Asociaţiei Medicale din Turcia.

Săptămâna trecută s-a dovedit că o instanţă din Turcia a anulat proiectul de dezvoltarea a Pieţii Taksim, inclusiv construcţia respectivelor cazărmi, deşi autorităţile statului pot face apel împotriva sentinţei.

Decizia a reprezentat o victorie pentru coaliţia împotriva proiectului şi o lovitură pentru Erdogan, care s-a ţinut ferm pe poziţii împotriva protestelor şi revoltelor, despre care a spus că au fost alimentate de terorişti şi prădători.

Erdogan a declarat că va aştepta ca procesul judiciar să se încheie pentru a lua o decizie în privinţa planurilor legate de Piaţa Taksim, unul din cele câteva mari proiecte din Istanbul, printre care se mai numără un mare aeroport, o moschee importantă şi un canal pentru a uşura traficul peste Bosfor.

Chiar şi în cazul în care principala instanţă administrativă a ţării va decide în favoarea proiectului de dezvoltare, Erdogan a promis că va organiza un referendum în Istanbul privind planul guvernului.

Proiectul urban din Istanbul aflat la originea protestelor a fost anulat

De la sfârşitul lunii mai, cidente violente s-au produs între mii de manifestanţi şi forţele de ordine la Istanbul şi în alte oraşe turce în cadrul unei mişcări de contestare fără precedent împotriva guvernului islamo-conservator al premierului Recep Tayyip Erdogan.
 
Protestele, care iniţial erau faţă de desfiinţarea Parcul Gezi, au devenit o acţiune îndreptată împotriva premierului Recep Erdogan, criticat pentru politicile cu caracter islamist. Erdogan, aflat la putere din anul 2002, este liderul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AK), format pe structurile unei foste mişcări islamiste. 
 
Citeşte şi Mărturii şocante din Turcia: Scriu aceste rânduri pentru ca toată lumea să afle ce se întâmplă de fapt în Istanbul FOTO&VIDEO




×
TOP articole
x close